Rezultate care susțin dezvoltarea mediului public și privat.

Verificăm dacă afacerea ta se califică pentru finanțare și identificăm cel mai potrivit apel de fonduri.

Pregătim planul de afaceri, cererea de finanțare și toate documentele necesare, conform cerințelor programului.

Coordonăm implementarea proiectului, respectând termenele și condițiile impuse de finanțator.

Te sprijinim cu monitorizarea, raportarea și sustenabilitatea proiectului după obținerea fondurilor.
INTEGRA Business Consulting a implementat cu succes peste 2000 de proiecte finanțate din fonduri europene, pentru sectorul public și privat.
Cu peste 15 ani de activitate, echipa INTEGRA cunoaște în detaliu cerințele și modificările legislative ale programelor de finanțare din România.
Aproape jumătate dintre autoritățile publice locale colaborează cu INTEGRA pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
INTEGRA Business Consulting a atras până acum peste 1 miliard de euro în fonduri europene pentru clienții săi.
INTEGRA Business Consulting este una dintre cele mai performante companii de consultanță în accesarea și implementarea finanțărilor nerambursabile din România, cu peste 15 ani de experiență în dezvoltarea de proiecte pentru sectorul public și privat. Oferim soluții integrate în fonduri europene, management de proiect, dezvoltare strategică, digitalizare, eficiență energetică și achiziții publice și private — sprijinind organizațiile în transformarea oportunităților în rezultate concrete și sustenabile.
Trimite-ne un mesaj, iar un reprezentant va intra în legătură cu dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil.